de Razvan Corneteanu
S-au nascut in ultimii ani de razboi sau imediat dupa. Asta inseamna ca au acum intre 60 si 70 de ani. Au copilarit intr-o Romanie in care se construia socialismul dar in care nimeni nu murea de foame. Si celui mai tampit exemplar uman i se gasea un loc de munca.
S-au nascut in ultimii ani de razboi sau imediat dupa. Asta inseamna ca au acum intre 60 si 70 de ani. Au copilarit intr-o Romanie in care se construia socialismul dar in care nimeni nu murea de foame. Si celui mai tampit exemplar uman i se gasea un loc de munca.
Copilariile sunt intotdeauna frumoase, asa ca vremurile grele de
dupa razboi nu si le amintesc foarte bine. Si daca isi amintesc ceva,
isi amintesc lucrurile placute.
Parintii lor au muncit din greu dupa razboi dar generatia copiilor a fost dramatic modelata de sistem.
Mai tarziu, pe vremea adolescentei, tara era pe un val economic
fantastic. Numai grandomania idioata a lui Nicolae Ceausescu a reusit cu
greu sa deraieze acest trend. Dar generatia tatalui meu s-a bucurat din
plin de acei ani frumosi. In anii 60′-70’ se invata carte si se facea
treaba.
Romania era o “minune a estului”, cu vizite ale presedintilor
vestici si invitatii din partea Reginei Angliei pentru conducatorii
tarii.
Ulterior, in a doua jumatate a anilor 80’, Iugoslavia a preluat in
zona stafeta in materia de explozie economica. Dar s-a gasit cativa ani
mai tarziu un Milosevici care, ca si Ceausescu, a sacrificat bunastarea
poporului sau pentru ambitii personale.
Pana atunci insa, cei care aveau sa devina parintii nostri, s-au
bucurat din plin de viata frumoasa dintr-o Romanie in plina dezvoltare.
N-au avut griji, n-au avut razboaie, n-au avut crize umanitare sau
crahuri economice. Fiecare tara era izolata in prostia sau istetimea ei
si influentata doar de priceperea propriilor conducatori.
Spre sfarsitul adolescentei, generatia tatalui meu a dat primele
semne de “defectiune”. Crescusera supravegheati de parintii lor,
majoritatea convertiti in comunisti doar dupa razboi, o masa inerta,
needucata dar harnica, prada usoara pentru performantul sistem rusesc.
Dar indoctrinarea generatiei parintilor mei nu a venit de acasa ci din
societate. Scoala, facultatea si apoi mediul social le-a introdus
adevarati virusi in gandire, virusi de care nu au putut sa scape nici
dupa Revolutie.
Generatia care a inventat furtul la scara nationala. Se fura mult, des si marunt. Lenea, flagel national
Au “trait bine”, cum s-ar fi exprimat Traian Basescu, si niciodata
nu si-au pus problema “eu unde lucrez maine”, chestiune apasatoare
pentru actualele generatii. Primii ani de munca i-au tampit de tot si
le-au deformat caracterul intr-un mod ireversibil.
Au invatat sa minta cu talent si sa fure cu dibacie.
Probabil multi au uitat, dar FURTUL devenise reflex national.
Nimeni nu se ducea o zi la serviciu fara sa se intoarca acasa cu ceva,
cat de mic.
Incurajati de cuvintele „conducatorului iubit” care le explica in
discursuri demente urlate in fata unor multimi uriase de oameni ca
bunurile tarii „sunt ale intregului popor”, parintii nostri furau de
stingeau. Ajunsesera sa nici nu mai considere ca este furt. Era un fel
de drept. Nu se dadeau lovituri, ca astazi. Se fura mult, des si marunt.
Trenul de persoane era oprit cu semnalul de alarma in mijlocul
campului de floarea soarelui si pana se punea in miscare zeci si zeci de
oameni navaleau sa fure cateva palarii cu seminte pe care le scuipau
ulterior pe jos pana la sfarsitul calatoriei.
Orice intreprindere era efectiv devalizata de hoardele de lacuste
umane. De la bile de rulmenti pana la hartia A4, de la pixuri pana la
sapunul de la baia comuna, orice era un bun de furat. Nu mai vorbesc de
productia intreprinderii.
Pana si in concediu la mare (isi permiteau toti pe vremea aia)
furau prosoapele, pernele, cearseafurile, farfuriile din sala de mese,
tacamurile si orice lucru le iesea in cale.
Se intampla des sa mergi in vizita in Craiova sau Bucuresti la cate
o familie si sa te stergi pe maini cu prosopol imprimat cu “Hotel Vega”
sau “Hotel Albatros”.
Furtul a fost reinventat de aceasta generatie. A fost facut cu
seninatate, cu inconstienta iar astazi vedem deseori primari sau
politicieni din aceasta generatie care intra la puscarie cu seninatatea
celui care se gandeste ca era de datoria lui sa incerce “o ultima
lovitura” in aceasta viata.
La pachet cu furtul a venit si lenea. Daca furi zi de zi si zi dupa
zi, ce rost mai are sa muncesti? Tinerii de azi care muncesc zilnic
pana seara tarziu nu inteleg ca generatia tatalui meu a avut program de
banca toata viata. Program de banca, redus. Este adevarat, incepeau mai
devreme ziua de munca. La comanda, ca asa era ordinul. Dar aveau
auto-speciale care ii duceau la munca, nu faceau 2 ore prin traficul din
Bucuresti si nici nu cheltuiau din buzunar. La intors, la fel. La
serviciu sa taia frunza la caini. Se socializa masiv. Intre doua
furturi, se schimbau retete de prajituri si se povesteau de pe acasa. Ca
deh, toata lumea era curioasa si toti voiau sa fie bine informati.
Mimau cateva minute interesul pentru “planul cincinal” si apoi venea
implacabil vremea de plecat acasa.
Parintii mei terminau munca la ora 15.00. De la 14.15, mii de
oameni din schimb se adunau in fata portilor intreprinderii care
ramaneau zavorate pana la ora 15.00. Niciun sef nu-i intreba ce dracului
fac oamenii aia cu atatea minute inainte, deja la poarta
intreprinderii. Dar nici nu deschidea portile. Ora 15.00 era spectacol.
Cand se deschideau portile aveai senzatia clara ca urmeaza meciul
Universitatii Craiova. Dar oamenii care navaleau ca hunii pe porti nu
urcau in tribune ci in autobuze. Plecasera din sectie de la ora 14.00
deja si incepusera sa-si stranga lucrurile de la ora 13.00, imediat dupa
pauza de pranz. De ce? Pentru un loc pe scaun in autobuzul care ii
ducea pana acasa.
Peste tot era la fel, cu varieti geografice si de specific.
Acum mai bine de doi ani, cand am avut ciudata idee sa candidez la
primarie fara sa ma aliniez pe listele vreunui partid (s-a dovedit o
iluzie prosteasca), am avut ocazia sa merg din poarta in poarta si sa
vorbesc cu oamenii despre asteptarile lor. Ca si Teleorman, Gorj sau
Dolj, Dambovita este un fel de campion national (ca judet) la spagi date
pentru vot. Multi oameni voiau bani pentru vot dar singurii care imi
cereau fara rusine, cu subiect si predicat, ignorand complet orice risc,
erau cei din generatia tatalui meu, fara nicio exceptie. Fireste, nu am
platit nimic si, fireste, proiectul meu cu primaria a esuat lamentabil.
Dar pastrez vie memoria celor care imi cereau spaga de la obraz, cu
multi fiind prima oara cand stateam de vorba.
Cu un DNA ca astazi, pe vremea lui Ceausescu am fi avut nevoie de
cartiere intregi de inchisori. asta in cazul in care s-ar fi muncit la
DNA…
Dupa Revolutie, reflexul micului furt ramasese activ. Le-a luat ani
buni, rusinati mai mult de privirile intrebatoare ale
mult-mai-tinerilor-colegi decat de orice altceva, sa nu mai plece acasa
zilnic cu cateva zeci de coli de xerox si 3 carioci oferite angajatilor
la munca de Departamentul Administrativ.
Constienti ca noul sistem social presupune multa munca si putin
furt plus ceva deschidere mentala sa inveti sa folosesti computerul,
s-au pensionat, majoritatea in graba, in primii 10 ani de dupa
Revolutie. Nu ajunsesera la varsta de pensionare, era doar ultima fenta
din viata lor activa.
Minciuna, talent national. Au reinventat spaga si coruptia.
Astazi ne uitam la Victor Ponta si ii numaram fiecare al 5-lea
cuvant, constienti fiind ca este o minciuna. Sunt oameni care se uita la
asemenea specimene cu interes aproape stiintific. Nu inteleg nevoia
unei persoane de a mistifica adevarul de mai multe ori in fiecare fraza
sau propozitie.
Ei bine, parintii nostri au inventat asta si au adus reflexul minciunii la nivel de arta.
Pentru ca devenisera performanti la furt, le trebuia talent la
minciuni. Nu se poate una fara alta. In plus, ipocrizia societatii
comuniste, in care toata lumea barfea si era interesata de detaliile din
cearseafurile celuilalt, presupunea o anumita aplecare catre minciuna,
prefacatorie, simulare.
In comunism totul era o simulare. Era un fel de respiratie.
Lucrurile TREBUIAU facute intr-un anumit fel. Sau macar simulate. Era
important ca aproapele sa “aiba impresia” ca tu esti altceva decat ce
esti in realitate. Oamenii socializau mult mai mult dar se prefaceau
incontinuu.
Trebuia sa minti ca totul e bine, ca nu esti nemultumit de cozile
care cresteau la alimente in fiecare an, ca il iubesti pe conducator, ca
vezi in mod clar beneficiile socialismului, ca nu vrei mai mult decat
ai si ca ai realizat in fiecare an mai mult si oricum peste plan.
Minciunile in legatura cu rezultatele muncii erau emise tot de
oameni. “Implinirile” din industrie si agricultura ajunsesera subiect de
bancuri. Parintii nostri emiteau minciuna la serviciu si apoi se amuzau
de ea acasa. Fiecare, la nivelul lui, mintea, iar apoi minciunile erau
adunate in minciuni mari care exprimau nu cat de idioti erau sefii
intreprinderilor ci cat de meschin era fiecare lucrator luat individual.
Sigur, ca sa ajungi sef, tovaras comunist cu raspundere, trebuia sa fii
mai bun decat media nationala la furat si mintit. Asa ca isi mai
aduceau si ei contributia. Dar sa dai vina azi doar pe sefi (majoritatea
erau sefi si sefuleti si in comunism), este o alta mare ipocrizie.
In materie de coruptie, mostenirea este totala. Spaga, mica
atentie, traficul de influenta si sintagma “te servesc” au fost inventii
ale acestei generatii. Au patent pe toate acestea. Inainte de Revolutie
nu puteai da lovituri mari. Deci s-a dezvoltat mica si marunta
coruptie. Masiv. Practic mai toti participau in acest sistem in multele
ore de ne-munca pe care le aveau. Atat de adanc s-au inradacinat anumite
reflexe incat nici astazi ele nu sunt eradicate desi generatiile
urmatoare sunt mult mai constiente de flagel.
Dupa Revolutie au incercat Marea Coruptie, cea pe sume mari,
adevaratele tunuri. Multe incercari au reusit si au produs clasa
imbogatitilor de azi. Cateva au esuat si au generat celulele de lux din
Rahova si Jilava. Una peste alta virusul coruptiei si spagii este unul
de care nu vor scapa toata viata lor, aceasta generatie.
Generatia nevertebratelor. Reflexul turnatoriei. Adulatia pentru conducator si batutul din palme la comanda.
Bunica mea nu avea nicio simpatie pentru comunisti. Dar de cate ori
il vedea pe Ceausescu la televizor (si era incontinuu), ne spunea mie
si fratelui meu ”uite-l pe tatal nostru”.
Copil fiind ma bucuram de manifestarile care ne adunau ca oile, era
inca un pretext de a sta cu prietenii mei si a ne juca, dar m-am
intrebat de multe ori de ce toti parintii nostri fac chestiile alea
penibile, cu zambetul pe buze, iar apoi vin acasa si-l injura la foc
automat pe ce-l caruia ii declarasera dragoste si iubire eterna, ba mai
si iesisera in strada ore bune purtandu-i suportul greu din lemn.
Generatia tatalui meu nu a avut coloana vertebrala. Zero.
Penibilele manifestari erau destul de dese, in ultimii ani chiar se
ajunsese ca mai mult sa iti vezi parintii la manifestatii decat la
serviciu. Nimeni nu protesta si aproape nimeni nu chiulea. Se turnau
unii pe altii din cele mai stupide motive. Dar NICIODATA pentru furt.
Pentru ca asta faceau toti.
Va imaginati? Erai turnat, criticat, pus la zid, expus oprobiului
pentru vina de a nu particila la o manifestatie dar aproape niciodata
chestia asta nu se intampla pentru furt. Si nu va mai imaginati ca
“sistemul” facea asta. Toti faceau. Isi parau prietenii pentru
te-miri-ce. Securitatea adunase un numar incredibil de colaboratori NU
PENTRU CA II PLATEA CI PENTRU CA ADORAU SA SE DEA IN GAT UNII PE ALTII.
Si chestia asta merita exploatata.
Daca vrei sa cunosti caracterul urat al acestei generatii,
rasfoiesti azi milioanele de dosare cu turnatorii. Cele mai stupide
relatari pentru cele mai idioate pretexte, erau un subiect de afirmare.
Nu se dadeau prime, nu se ofereau functii, era in natura generatiei
tatalui meu sa faca asta. Astazi le este rusine sa vorbesca despre asta,
folosesc scuza cu “sistemul” si incearca sa minimalizeze fenomenul. In
realitate era cumplit. Foamea o mai puteai combate, aripioarele de pui
si tacamurile de pui erau digerabile dar motivul pentru care prieteni
adulti dadeau fuga sa securitate pentru a se turna unii pe altii era si
este si astazi greu de inteles.
Revolutionari pasivi dar pasionati de politica dupa 1989.
Cand au inceput evenimentele din decembrie 1989, mii de oameni din
Combinatul Chimic Craiova au fost inarmati de catre conducerea judetului
cu bate de lemn si trimisi la Timisoara. Mii de oameni. Trenuri
intregi. Nimeni nu vorbeste despre asta, nimeni nu povesteste despre
asta. S-a intamplat la fel si in tara. Cretina manifestatie de la
Bucuresti a fost rezultatul SOLIDARITATII pentru Ceausescu, EXPRIMATE DE
MUNCITORII DIN ROMANIA DIN TOATA TARA. Era fireste o minciuna. A avut
un efect pervers, Ceausescu a cazut in propria capcana fiind omorat
practic de sistemul mincinos pe care il incurajase.
Credc ca era 18 sau 19 decembrie 1989 cand tatal meu a disparut
brusc de acasa. A aparut la fel de brusc, dupa vreo 24 de ore, tacut si
rusinat de ce fusese pus sa faca. De data asta fusesera trimisi ca oile
dar nu la manifestatie ci la batut si omorat oameni. Erau insa atat de
lasi iar drumul pana la Timisoara atat de lung incat nici nu s-au dat
jos din tren decat cateva minute in gara.
Si astazi sunt convins ca a fost in primul rand o chestiune de
lasitate. Apoi, fireste, de ratiune. Timisorenii erau atat de
determinati, de hotarati, incat oltenii cu bate s-au speriat efectiv.
Mecanismul de autoconservare a functionat implacabil. Timisorenii au
adus in gara 2 masini de paine calda de la fabrica locala care lucra
deja numai pentru revolutionari, le-au oferit-o oltenilor, i-au urcat in
tren si i-au trimis “la origini”.
Ulterior multi olteni au justificat acasa ca simtul lor
revolutionar a oprit confruntarea cu timisorenii. In mod cert, o
minciuna. Partial umanismul unora dar covarsitor lasitatea majoritatii
au fost motivele intoarcerii cu coada intre picioare. Batele erau pe
rafturile de bagaje.
Tatal meu era tacut, nu voia sa dea detalii. Am smuls doar ceva
povesti scurte, secvente. Oameni (timisoreni), care se aparau cu
tirbusoane in maini si le spuneau colegilor olteni ca nu mai au nimic de
pierdut. Toata lumea era tulburata si socata. Cred ca cel mai mult pe
olteni i-a socat revelatia ca „s-a terminat, urmeaza schimbari mari”.
Cred ca pentru cei care au facut acea calatorie a fost suprema lor
umilinta. Niciunul nu a protestat, niciunul nu a refuzat imbarcarea. Sau
or fi fost cativa dar cert este ca majoritatea au participat.
La fel a fost si in tara. Pe 16, 17, 18 decembrie 1989, numarul
oamenilor din generatia tatalui meu “indignati” de evenimentele de la
Timisoara era enorm. Ulterior toti au fost loviti de o amnezie
puternica.
Dupa 1989 generatia tatalui meu a descoperit pasiunea pentru
politica. Dupa ce participasera “de buna voie” la alegerea lui Nicolae
Ceausescu cu 99,99% (absolut de toata jena), li s-a parut interesant sa
navaleasca la vot si sa-l aleaga cam in acelasi procent pe Ion Iliescu.
De data asta li se parea ca sunt cu adevarat liberi. Aveau sa descopere
ulterior ca ramasesera o masa de manevra doar ca schimbasera stapanul.
S-au pensionat repede, cu mult inainte de varsta legala, pe spatele
celorlalte generatii, fugind de munca dupa Revolutie asa cum au fugit
si inainte de Revolutie. Pe principiul “daca nu mai aveti nevoie de noi
atunci carati-ne in spate”. Apoi au inceput sa se planga. Ca este
ieftin sa te plangi. Oameni care au furat, mintit, s-au umilit toata
viata lor in fata partidului comunist si a lui Nicolae Ceausescu acum
descopereau drepturile generate de democratie.
Au votat la fiecare alegeri, la prima ora a diminetii, fara sa-si
consulte copiii (nu conta parerea lor) referitor la cum cred si spera ei
viitorul. Le pasa nici cat negru’ sub unghie de viitorul nepotilor.
Criteriul? Simplu! Cine imi promite pensia mai mare. In plus, dupa ce au
trait aproape toata viata intr-o societate de stanga, era anormal
pentru ei sa-si modifice inclinatiile. Asa a ajuns PSD mare si tot de
asta scaderea este implacabila: le mor fanii!
Dementul Vadim este tot o inventie a acestei generatii. Prin manipulare, a ajuns pana si intr-o finala prezidentiala.
Generatia tatalui meu a vrut sa dea ultima mare lovitura la
alegerile din 2014. Au esuat. Lamentabil. Copiii lor nu i-au mai urmat
iau nepotii si-au dat seama ca bunicii nu pot fi exemple.
Asa se termina si participarea in politica a acestei generatii,
posibil cu o ultima zvacnire palida cu ocazia alegerilor din 2016.
Constructia hidoasa daramata de tineri in 1989 nu era a lui
Ceausescu ci era rezultanta acumularilor tuturor reflexelor de furt,
minciuna, ipocrizie, fanatism, adulatie, de la cel mai mic nivel la cel
mai mare. Au dat socoteala in primul rand cei mari pentru ca asa era
normal. Dar vinovati au fost toti.
Fiecare generatie priveste aroganta la generatia copiilor lor si le
explica doct ca “pe vremea lor” lucrurile (indiferent care; scoala,
munca, comportament) se faceau muuult mai bine. In fapt fiecare
generatie are particularitatile ei si este mai mult sau mai putin
capabila sa inteleaga generatia urmatoare.
Exceptii exista multe. Dar nu despre exceptii am discutat astazi.
Si nici despre lucrurile bune ale generatiei tatalui meu (comportament
in societate, omenie, socializare masiva, un sistem de invatamant
functional si multe altele). Vor exista intotdeauna oameni care nu se
inscriu in curentul general. Asa este bincuvantata specia umana cu o
diversitate de ADN care ne permite tuturor sa ne consideram caz aparte.
Si in generatia tatalui meu au fost exceptii. Multe. Dar marea majoritate si-a pus amprenta pe tara in care au trait.
Acum fix 25 de ani, in ziua de Craciun, generatia tatalui meu a
preluat conducerea Revolutiei facuta de tinerii naivi si a comis o crima
care va ramane cel mai rusinos moment al istoriei romanilor pentru
multa vreme. La inceput toata lumea s-a bucurat, aproape fara exceptie.
Inclusiv eu, recunosc. Apoi, cu trecerea anilor, cu tot mai multe
detalii disponibile, am realizat ce mascarada de proces au putut incropi
conducatorii de atunci si ce nedreapta, fortata si manipulata de la bun
inceput a fost acea sentinta.
Iliescu va intra in cartile de istorie la pagina cu “erate” dar
Craciunul va ramane un moment de rusine pentru toate generatiile care au
trait acel Decembrie 1989. Trebuie sa ne caim si sa cerem iertare lui
Dumnezeu pentru acel gest urat al generatiei tatalui meu, aprobat de
atata lume la acel moment si sa nu cautam sa ascundem sau sa cosmetizam
adevarul, asa cum a facut generatia tatalui meu vreme de 25 de ani.
Pentru toate greselile facute inainte de Revolutie, in timpul
Revolutiei furate efectiv de la niste tineri curajosi si bine
intentionati dar si dupa Revolutie, generatia tatalui meu este una
complet ratata. O generatie urata, care a facut enorm de mult rau. Unii
au fost exceptii, altii au avut decenta sa se opreasca din facut rau si
sa spuna adevarul dar cel mai multi vor otravi aceasta Romanie pana la
ultima suflare. Chiar si pensionari fiind ei voteaza si azi masiv cu
ramasita PSD a partidului comunist, fermi convinsi ca dealtfel in toata
viata lor, ca le-au stiut si facut bine pe toate.
Romania a facut si va face pasi inainte si pentru ca influenta lor
scade in fiecare an de acum. Este inevitabil. Si cu generatia urmatoare,
procesul va fi identic. Se urca pe valul “varstei experimentate” dupa
care dispar incet incet indreptandu-se catre Marea Judecata. Decat sa ii
critice pe tineri si sa scoata in evidenta “cum era pe vremea mea”,
batranii ar face bine sa ii laude, sa ii incurajeze si sa le admire
puritatea. Sa inteleaga ca a purta in suflet atatea secrete, atatea
flexari morale, este o povara pe care generatiile tinere nu o au. Si
sa-i invidieze pe tineri si pentru asta.
Singurul lucru pe care il mai poate face pentru aceast lume generatia ratata a tatalui meu este
sa SPUNA ADEVARUL. Ala crud si dureros, nu ala iliescian. Se pot invata
multe din aceasta istorie, atat de incarcata in evenimente in ultimii
50 de ani.
Istorie influentata direct de niste oameni care astazi nu mai pot decat sa spere. In IERTAREA pacatelor de catre Dumnezeu si indulgenta din partea generatiilor care vin din spate!
